• 11987654321

  • 83 Andy St. Madison NJ 78002

Asociația MULTIDIMENSIONAL

Cine suntem?

Asociația Multidimensional a fost fondată în 2020, la începutul pandemiei, cu scopul de a oferi suport multidimensional persoanelor aflate în dificultate la nivel global, și pentru a construi și consolida rețele și structuri de suport.

Activitatea organizației este structurată pe două direcții: educație și suport.

Știm că educația are cel mai mare potențial de a aduce schimbare socială, ca urmare dorim să oferim programe educaționale care să susțină dezvoltarea profesională și personală a educatorilor, lucrătorilor de tineret, profesorilor, lucrătorilor sociali, pentru a crea un impact sustenabil în comunitățile acestora.

Pe termen lung, dorim să oferim sprijin integrat persoanelor care se confruntă cu situații dificile, inclusiv intervenție psihologică și legală. Atenția noastră se îndreaptă în primul rând către activism în: combaterea și prevenirea oricăror forme de violență (violență de gen, radicalizare, abuz, conflicte politice, etc.), protejarea drepturilor celor mai vulnerabili (femei, copii, persoane cu nevoi speciale), crearea de rețele de suport pentru a asigura protecția și a crește reziliența victimelor, din comunitatea noastră și ulterior transferul metodologiei în alte zone și țări..

Principiul nostru călăuzitor este dezvoltarea și învățarea continuă. Promovăm valorile pozitive universale și luăm acțiune axându-ne în special pe drepturile omului, pace, egalitate, echitate și incluziune.

Principiile pe care ne bazăm activitatea sunt: cunoaștere, libertate, egalitate, comunicare deschisă, transparență, respect față de umanitate și demnitatea umană, drepturile universale ale omului.

Ne dorim să adresăm dificultățile sociale care încă nu sunt suficient explorate în comunitățile în care există cea mai mare nevoie de intervenție. În timp ce organizația este recent formată, echipa noastră este ultra calificată în toate ariile managementului organizațional și de proiect.

Ce facem?

1.Training – educație

Asociația Multidimensional în perioada prezentă, organizează două traininguri pe o tematică de maximă actualitate – intervenție psihologică de suport pentru situații de urgență, adaptate la timpurile schimbătoare pe care le trăim. Trainingurile sunt finanțate de Comisia Europeană prin programul Erasmus+ și includ 15 țări partenere.

De asemenea, ne pregătim de o campanie de informare despre violența de gen, destinată tinerilor din Cluj-Napoca.

2.Suport

Echipa noastră lucrează pe crearea unor programe, grupuri de suport și campanii pentru a facilita suportul persoanelor afectate de violența domestică la nivel local.

De ce participăm la Accelerator?

Asociația Multidimensional a fost fondată recent, într-o perioadă extrem de dificilă din punct de vedere al mobilității, ceea ce a îngreunat cu mult dezvoltarea organizației, în special din perspectiva resurselor umane. Programul Accelerator este o oportunitate de a crea un plan strategic care să sprijine consolidarea și creșterea organizației înspre sustenabilitate, cât și obținerea ghidării înspre obiective clare și operaționale în următorii ani. Posibilitățile de training și mentorat pentru echipă erau absolut necesare în etapa de dezvoltare în care se află asociația.

Suntem mândri să fim parte din acest proiect și să lucrăm în echipă pentru a dezvolta asociația noastră.

Cum intrăm în contact?

Proiect derulat de:

Proiectul este derulat de Asociația Young Initiative în parteneriat cu Fundația World Vision România și beneficiază de o finanțare în valoare de 237.337 euro, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.orgInformații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.