• 11987654321

  • 83 Andy St. Madison NJ 78002

avatar

Faci parte dintr-un ONG și simți că a venit momentul să îți duci organizația la următorul nivel? Vrei să afli care sunt cele mai eficiente strategii de creștere organizațională? Sau ultimele tendințe în finanțare?

Asociația Young Initiative alături de fundația World Vision România invită reprezentanți ai sectorului non-profit (manageri ai ONG-urilor din România, angajați, voluntari) miercuri, 25 octombrie, la Forumul Sustenabilității ONG-urilor care va avea loc la Hotel Marshal Garden, București, între orele 10:00 – 17:00Termen limită înscrieri: 8 octombrie.

Forumul Sustenabilității ONG-urilor își propune să ofere celor 100 de participanți acces direct la resurse și instrumente de dezvoltare organizațională, precum și șansa de a intra în conversație cu lideri importanți din sectorul neguvernamental, dar și din mediul corporate despre ultimele tendințe, perspective, oportunități de parteneriat și finanțare din zona dezvoltării organizaționale.

În cadrul evenimentului, vor fi lansate trei cursuri MOOC special create pentru ONG-urile din România, un instrument de dezvoltare organizațională de tip Self-Accelerator și vor avea loc discuții și schimburi de bune practici alături de invitații evenimentului despre cum ne putem duce organizațiile la următorul nivel în cadrul a două paneluri: “Dezvoltare organizațională – cum cresc ONG-urile?” și “Finanțarea pentru dezvoltarea organizațională – perspective și soluții”. 

Ce vor obține participanții?

  • Acces direct la instrumentul Self-Accelerator și ocazia de a te întâlni cu cei care au creat resursa. Instrumentul Self-Accelerator îți oferă metode și exemple concrete prin care poți trece singur printr-un proces de dezvoltare organizațională, pas cu pas. Resursele, metodele si exemplele practice pe care le-am adus împreună sub forma instrumentului Self-Accelerator au fost folosite cu succes în cadrul programului Accelerator ONG – un program complex de 16 luni prin care 24 de organizații din România au fost susținute în mod direct prin sesiuni de mentorat și coaching pentru a dezvolta strategii de creștere și transformare organizațională;
  • Acces direct la trei cursuri MOOC: Reziliență Organizațională, Bună Guvernare, Comunicare Nonprofit și ocazia de a te întâlni cu cei 6 instructori din spate. Acestea îți oferă cunoștințele și informațiile necesare pentru a îți desfășura activitatea cât mai eficient și a îți atinge obiectivele cu succes. Cursurile se adresează atât managerilor organizațiilor non-profit, cât și angajaților și voluntarilor. Totul într-o formă cât mai modernă și accesibilă. Conținutul este divers, pornind de la video și continuând cu materiale practice, exerciții aplicate, instrumente de lucru, interviuri cu experți în domeniile respective și multe altele;
  • Lideri in dezvoltare organizațională vor împărtăși perspectiva lor cu privire la cele mai bune strategii de creștere organizațională pentru a avea impactul dorit în comunitate, testate și puse în practică chiar de ei;
  • Vor afla care sunt ultimele tendințe, perspective și oportunități financiare din zona dezvoltării organizaționale;

“Invităm colegii din industria binelui să vină alături de noi pe 25 octombrie pentru a lua împreună o pauză de la policrizele cu care ne confruntăm zi de zi și să discutăm despre învățarea și dezvoltarea organizațională, proces care deseori trece în plan secund. Mai mult, în România am trecut în ultimul an printr-un experiment unic prin care sute de ONG-uri au trecut prin diverse procese de dezvoltare organizațională cu sprijinul ACF, iar acum este timpul să începem să vedem ce lecții învățăm de aici și ce putem aplica fiecare dintre noi pentru a ne maximiza impactul în comunitate.” Răzvan Sassu, manager proiect Acceleratorul de Sustenabilitate pentru ONG-uri.

Pentru înscriere, agendă preliminară și date organizatorice vă așteptăm pe pagina evenimentului. #Haide, înscrie-te până pe 8 octombrie la eveniment aici: https://www.accelerator-ong.ro/forum/ ! Împreună accelerăm fapte bune și cu impact în comunitate!

Forumul Sustenabilității ONG-urilor este o inițiativă care face parte din proiectul ,,Acceleratorul de Sustenabilitate pentru ONG-uri” derulat de Asociația Young Initiative în parteneriat cu Fundația World Vision România cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă.

#haide#ActiveCitizensFund#Romania#activecitizens#EEANorwayGrants

Proiect derulat de:

Proiectul este derulat de Asociația Young Initiative în parteneriat cu Fundația World Vision România și beneficiază de o finanțare în valoare de 237.337 euro, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.orgInformații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.